miercuri, 15 octombrie 2008

prejudecatile ne omoara! ...

Vreau sa scriu sub euforia momentului; acum aproape o ora, am reusit sa finalizez un lucru inceput de mult timp si care-mi parea ca nu se va termina prea curand:D

Am intrat si eu in categoria oamenilor care "invart covrigu' "- ce-i drept, cu ceva efort, perseverenta si rabdare. Calitatea de pieton nu mi-o convertesc insa pentru nimic in lume; e mult mai usor sa mergi pe trotuar sau pe strada decat sa te lupti cu o "creatura" care prinde viata sub picioarele si in mainile tale, cu creaturile (la propriu) care sofeaza pe soselele patriei, dupa bunul plac al inimii, fara a respecta nici cea mai stiuta regula- de bun simt, conducere preventiva, ecologica si politete nici nu se mai pune problema.

As vrea insa sa ma descarc de stresul acumulat incercand sa desfiintez o prejudecata foarte des intalnita: "Daca esti destept, trebuie musai sa iei permisul din prima!". Nu inteleg de ce se confunda un lucru care tine de indemanare, de abilitati tehnice, de coordonare a miscarilor si a actiunilor, de concentrare a atentiei distributive, mereu focalizata pe mai multe centre de interes, in masura diferita etc. E adevarat ca totul e coordonat de creier, e adevarat ca trebuie sa inveti niste reguli si sa poti sa le aplici, e adevarat ca trebuie sa-ti gandesti fiecare "pas", dar la fel de adevarat e faptul ca iti trebuie ceva indemanare, estimare si orientare in spatiu, capacitate de a efectua simultan o manevra, atat in ceea ce priveste rolul picioarelor, cat si pe cel al mainilor, putina tarie, siguranta (care nu se dobandeste decat dupa ceva timp de condus frecvent) s.a.m.d.

"Vai, ai fost mereu asa de bun la carte, cum e posibil sa te impiedici de un mizilic de examen ca asta?!". Uite asa bine, una e sa jonglezi cu informatii, cu judecati, analize si sinteze, alta e sa jonglezi si cu ambreiaj, schimbator de viteze, acceleratie. In plus, sa recunoastem, nu poti fi la fel de bun la toate:D

Ma enerveaza, de asemenea, cand eu, ca mega-incepator recunosc ca mi se pare, deocamdata, destul de dificil condusul si primesc imediat in freza drept replica de la vreun sofer cu cativa ani la activ ceva de genul: "Ei, prostii, ba chiar e foarte usor!". Normal ca dupa cativa ani iti intra in reflex tot ce trebuie sa faci, dar mie, acum, mi se pare in continuare, dificil.

Ca sa inchei: nu se compara niciodata un examen practic, cu unul de teorie. Vorba aia odioasa, "la teorie toti suntem buni, practica ne omoara!:D" si, pentru soferii cu experienta, "de ce uitati de unde ati plecat; in cazul exceptional in care nu v-ati nascut invatati... parca v-au tremurat si voua odata chilotii, chiar floare la ureche a fost?":D.






Niciun comentariu: