Hai sa..

Am deschis geamul, caci e prea cald, in vreme ce afara e prea frig... Ascult huruitul santieristic si ajung sa cred ca e o muzica aparte. E ceva real, nu prea placut, dar viu. Cu mult mai viu decat melodiile din winamp-ul meu sau de la radio, de care m-am saturat sa le tot ascult perindandu-se in aceeasi ordine seaca.

De fapt, nu ele, melodiile, sunt de vina. Noi suntem de vina... ca distrugem prin repetitie, robotizare si superficialitate tot ce la inceput era frumos. Am distrus obiceiurile si traditiile, am distrus ce inseamna candva messenger-ul, hi5-ul, e-mail-ul, incet-incet distrugem si specificitatea blog-ului, dar...si mai dureros, iubirea. O cautam asiduu, ne plangem ca nu o avem, nu ne gasim linistea sufletului pana nu o cunoastem, uneori nu o recunoasteam, alteori da, insa nu suntem constienti de puterea ei inimaginabila decat atunci cand suntem pe cale s-o pierdem sau am pierdut-o deja.

Se stie, nu te gandesti la sanatatea ta decat cand esti bolnav. Nu te gandesti la iubire decat cand esti bolnav fara ea. Cand o ai, ti se pare firesc s-o ai, in timp ce mii de oameni nici macar nu tanjesc dupa ea si imbratisarile ei, pentru ca nici nu au auzit macar ca exista.

Suntem atat de nerecunoscutori, atat de meschini si egoisti. Nu! Nu ni se cuvine iubirea daca nu ii umplem pe ceilalti cu ea, la randul nostru. Nu o meritam, daca nu suntem sinceri, curati si cu inima deschisa. Iubirea asta fireasca "a noastra" se poate imbolnavi. Curios e faptul ca ea se vindeca tot cu iubire, din aceeasi radacina, nu alta.

Hai sa udam planta asta a Iubirii in fiecare clipa cu iubire, nu cu apa limpede, hai sa-i stergem frunzele prafuite si triste cu iubire, nu cu carpa, hai sa-i schimbam pamantul uscat cu iubire, nu cu un altul, hai s-o asezam intr-un ghiveci stabil datorita iubirii, si nu unei mese drepte!

Sau mai bine...hai sa dormim linistiti ca asta nu se va intampla prea curand!

Omul e un animal si mi-e rusine de asta cand ma uit la iubirea superioara a "oamenilor necuvantatori".