Intunericul te ingramadeste in casa devreme. Ploaia iti raceste sufletul si te adanceste in singuratate, in melancolie. Asculti muzica de afara: stropi de apa rece care cad pe pervaz intr-un ritm bine stiut si negresit si ne cutremura fiinta. E iar frig, iar a trecut un an. Viata curge in aceeasi cadenta, doar ca pe alt loc: pe trupul batut de soare si vant. Iti pui o melodie nostalgica si te gandesti...Nu conteaza de cati oameni esti inconjurat, uneori te simti singur si ai vrea sa te intelegi, si ai vrea sa-i intelegi, si ai vrea sa poti sa fii mereu vesel si optimist.
Te pierzi printre fel si fel de ganduri si uiti de tine. Iti amintesti apoi ca ai de facut ceva, ca ai de trait o viata. Vocile din capul tau iti spun ca esti ciudat, dar ce e ciudatenia pana la urma? Ce e normalitatea? Daca suntem intrebati de suntem sanatosi la minte, vom spune ca da. Culmea ca si nebunii spun ca nu-s nebuni.
In nebunia toamnei-iarna, imi dau seama, pentru a mia oara, ca gandesc prea mult, probabil mult si prost, ca sunt prea meditativa, prea pesimista si melancolica pentru tempo-ul lumii acesteia. Dar altfel nu cred ca pot fi.
Cand eram mica si eram intrebata ce anotimp iubesc cel mai mult, spuneam ca pe toate patru la fel, pentru ca fiecare avea ceva deosebit si pentru ca nu voiam sa le supar. Azi cred ca iubesc doar vara; ador caldura aia ce te desfiinteaza parca si te face una cu asfaltul, ador serile de vara cu vanticelul acela plin de iubire si cu cantec de greieri romantici si nepasatori, ador starea pe care mi-o da vara, o stare de libertate, tinerete, distractie, vacanta, indiferenta...
O sa incerc sa-mi imaginez ca e cum vreau eu afara... o sa fiu vesela cum sunt vara...o sa...
"Totusi este trist in lume!...."
Te pierzi printre fel si fel de ganduri si uiti de tine. Iti amintesti apoi ca ai de facut ceva, ca ai de trait o viata. Vocile din capul tau iti spun ca esti ciudat, dar ce e ciudatenia pana la urma? Ce e normalitatea? Daca suntem intrebati de suntem sanatosi la minte, vom spune ca da. Culmea ca si nebunii spun ca nu-s nebuni.
In nebunia toamnei-iarna, imi dau seama, pentru a mia oara, ca gandesc prea mult, probabil mult si prost, ca sunt prea meditativa, prea pesimista si melancolica pentru tempo-ul lumii acesteia. Dar altfel nu cred ca pot fi.
Cand eram mica si eram intrebata ce anotimp iubesc cel mai mult, spuneam ca pe toate patru la fel, pentru ca fiecare avea ceva deosebit si pentru ca nu voiam sa le supar. Azi cred ca iubesc doar vara; ador caldura aia ce te desfiinteaza parca si te face una cu asfaltul, ador serile de vara cu vanticelul acela plin de iubire si cu cantec de greieri romantici si nepasatori, ador starea pe care mi-o da vara, o stare de libertate, tinerete, distractie, vacanta, indiferenta...
O sa incerc sa-mi imaginez ca e cum vreau eu afara... o sa fiu vesela cum sunt vara...o sa...
"Totusi este trist in lume!...."
Un comentariu:
cand citeam ce scrii, parca auzeam ploaia in geam. cred ca iti place mai mult toamna... sau cine mai stie cum ori fi si anotimpurile astea...
Trimiteți un comentariu