luni, 22 decembrie 2008

Despre Husi, despre ignoranta, fite si haite

Sunt acasa... Dupa o calatorie cu iubitul meu CFR, mai exact cu Rapidul, care merge fix, dar fix (sau chiar mai prost) ca Acceleratul, doar ca se face ca nu opreste in unele gari, dar stationeaza fara grija prin mijlocul campului sau fuge cu viteza ochilor mortului pe ogoarele tarii, am ajuns acasa...Vorba aia gretoasa "home sweet home", pe care o folosesc atatia si atatia studenti drept status cand se intorc pe acasa; e de ajuns sa arunci o privire in lista de messenger sa stii cu cine te poti intalni prin oras, deh, lume originala...ori..in trend?

Husi este un orasel de aproximativ 30 000 de locuitori (cu cateva mii in plus sau minus ca juma' de lume e plecata afar' sa lucreze), al treilea oras ca numar de locuitori din judetul Vaslui, din nord-estul Romaniei, la putin peste 10 km de Vama Albita (trecere spre Republica Moldova- a propos de ea, am fost si eu de doua ori pe acolo, dar o sa va povestesc alta data), la o suta si ceva de kilometri de Iasi, ca sa inteleaga mai bine aia care nu-si cunosc tara nici cu harta in fata.

Mereu cand sunt intrebata de unde sunt, le zic un "Husi" atat de hiperurbanizat in pronuntie pentru a fi cat mai clar, incat cei mai multi inteleg Cluj, iar privirea li se insenineaza. (De unde si pana unde, nu stiu, eu, personal, nu vad logica si asemuirea. Insa, pe de alta parte, am fost si eu cateva zile in Cluj si sa zicem ca le inteleg oarecum reactia). Imediat cand le sugerez elegant ca e Husi (deci sunt usor surzi), fata li se coloreaza la loc in nuanta indiferentei, ca si cum le-as zice din "Zimbuabuche", judetul South-Africa. Unii mai geografi il "localizeaza pe loc", ca sa ma exprim pitipongeste, altii se uita la mine muti, unii chioras, altora le dau imediat lamurirea "pe langa Iasi", iar ei incep a da din cap, in timp ce amatorii de vin bun romanesc rostesc incantati: "Busuioaca de Bohotin, Zghihara de Husi", ca-n reclama aia de la Coca-Cola, parca, cu Totti si toate numele celelalte de jucatori insirate in tren, amin.
Multi nu stiu insa adevaratele lucruri importante despre Husi (www.husi.ro). [Atentie insa ! www.husi.ro este neactualizat de ani intregi, asadar nu luati de bune pozele primitive de acolo. Nu intereseaza pe nimeni prea mult ca pozele sunt vechi si deterioreaza puternic imaginea orasului.]

Acest orasel "dintre vii", cum i se spune adesea cliseic, a fost intotdeauna in conceptia mea ca o statiune de munte (doar ca e regiune de deal si podis, intrucat dealurile care-l strajuiesc se observa din orice punct de pe intinderea lui imensa ca niste munti fiorosi), o statiune pentru pensionari ziua si un fel de Sinaia- noaptea, in weekend-uri de iarna si o Ibizza moldoveneasca-vara. De ce doar in aceste scurte perioade? D-aia! Ca orasul prinde viata doar prin prisma fitelor, privit dintr-un anumit punct de vedere. Ca "fitzele"exista peste tot! Cred ca si la tara la bunici, daca as iesi vreo seara prin the village, pe la maneloteca unde piesele house & clubbin' sunt bune pentru dus la wc si cautat de treaba pe afara, as vedea fara ochelari fitele lungi cat hamul bunicului de la caruta. Acestea se numesc fite citadine in mediu rural.
In al meu city, prin cluburile lui vestite in judet, dai cu nasul de fite de baieti si fete de bani gata, imbogatiti peste noapte, in esenta fite rurale.

Intotdeauna mi-am zis ca oraselul acesta binecuvantat pentru asezarea lui ca pe fundul unei farfurii, inconjurat de niste minunatii de dealuri acoperite cu vii sau paduri ar putea deveni cu adevarat o statiune, datorita linistii sale nemaipomenite, de biserica. Ba mai mult, e mai liniste in oras decat in biserica (acolo au babele, pardon, femeile in varsta, de vorbit despre pretul zarvatului, mai actual, al brazilor).

Husi, probabil ca multe orasele din Romania, e un oras al contrastelor; desi e situat intr-o zona nu prea favorizata din punct de vedere economic, masinile scumpe, cu garda joasa sau SUV se ingramadesc pe stradutele inguste de zici ca-s luate din Sighisoara, doar ca pereti de cetate n-avem. Aici, ca mai peste tot in tara asta, daca ai bani, trebuie sa arati, sa demonstrezi, altfel esti un papa-lapte laudaros si mincinos. Trebuie sa te duci in Iasi sa-ti iei toale din mall, trebuie sa detii o masina buna, dar luata pe numele firmei, trebuie sa freci toata ziua si seara tarziu benzina prin "targ", ca sa dovedesti acel "ai cu ce" si sa capeti respect, privilegii, renume. Aici, bastanii se stiu intre ei, se cupleaza toti intre ei, nu se amesteca cu pleava:)). Totul parca e smuls dintr-o telenovela romaneasca (ca acum nu le mai dam exemplu pe alea mexicane): vandalizari de afise electorale, raliuri ilegale noaptea, scheme de baietei puternici cu banii lui taticu', care cine stie cum i-a supt de la popor. Si mai sunt multe de spus, dar vreau sa mananc maioneza de sarbatori.

Cu ceva istorie si personalitati in spatele sau firav, dar impadurit, Husiul ar putea ajunge Ceva, daca n-ar fi mancat de viu de mai-marii orasului, eternul "grup de interese" existent peste tot in tara asta.
Cariile continua sa lucreze pe dedesubt, desi dintele pare sanatos.

sâmbătă, 13 decembrie 2008

22 de ani si o luna!

Astazi implinesc 22 de ani si o luna. Nu, nu tin socoteala atat de amanuntit, dar am vrut sa-mi amintesc ce varsta am, intrucat, azi, intr-o conversatie cu o colega, aveam impresia cu tenta de certitudine ca eu am 21 de ani... Nu-i nimic, sunt senila putintel inainte de vreme...

Dar cu mana pe inima cred ca senila de-a dreptul de-as fi, tot n-as putea uita ce an frumos, cu sesiuni si licenta am in fata... Sarbatori fericite mie!...cu friptura de porc care o sa-mi stea in gat, gandindu-ma cate cartisoare trebuie sa citesc sau macar sa le vad coperta (ca-n bancul cu profesorul de la Politehnica ) pana in sesiunea care ne da tarcoale deja.

De-ar exista un tratament anti-stres nativ, l-as cumparaaaaaaaa.... Solutii?

Cum pierzi o ora jumatate din viata uitandu-te la un film prost

Ce titlu americanesc, nu? Un titlu prost, dar nu pe-atat de prost ca filmul pe care tocmai l-am vizionat: Four Christmases sau De Craciun nu stam acasa. L-am cautat jumatate de ora pe torrenti, pe odc si cand in sfarsit l-am gasit, fara subtitrare, desigur, a iesit ala de la care voiam sa-l download-ez. Il gasesc la alt user, il rog pe ala sa stea o ora cat il iau, reusesc sa-l conving si ma bucur prematur de un moment de relaxare si buna dispozitie.
Buna dispozitie am zis? Nu e nici macar o comedie de aia usoara de weekend.

Intriga slabuta, replici banale, actiune- ce-i aia?
Umorul lipseste cu desavarsire doar prin "partile esentiale" si in rest. Pana in finalul "apoteotic" tot m-am asteptat sa inceapa partea interesanta si placuta din el. Si...n-a venit.
Nici nu ma mai obosesc sa ma mai plang.

Pierdere de timp pentru un film care inca nu a fost lansat in Romania http://www.cinemagia.ro/movie.php/Four_Christmases?movie_id=23945 .

In S.U.A. cica a fost destul de apreciat http://cinema.acasa.ro/stiri-cinema/noutati/Four-Christmases-conduce-box-office-ul-american.

Cred ca-s cam retarzi americanii astia sau nu stiu ce e aia comedie.

Daca aveti timp, bani si neuroni de pierdut, duceti-va pe 19 decembrie sa vedeti o "splendoare" de film:))

Enjoy it! =))

sâmbătă, 6 decembrie 2008

sa "ne" radem putin....

Dlaga Mosule, te log mult sa-mi aduci un tlenulet electlic, o masinuta si o ciocolata" . Se duce copilul la posta si duce scrisoarea. Postaritele deschid scrisoarea, o citesc si li se face mila de copil. Hotarasc ele sa puna mana de la mana si sa-i cumpe r e copilului darurile. Strang ele banii cumpara trenuletul, cumpara masinuta, dar de ciocolata nu le mai ajung banii. Trimit cadoul copilului. La cateva zile de la Craciun copilul duce la posta o alta scrisoare cu multumirile pt Mos Craciun: " Dlaga Mosule, iti multumesc pentlu cadouli, tlenuletul este magnific, masinuta este supel. Eu sunt convins ca mi-ai tlimis si ciocolata, da cled ca zdlentele alea de la posta au mancat-o"

vineri, 5 decembrie 2008

Amin-ul ei...

"Anca Parghel a murit." , am citit cand am venit de la facultate pe hotnews.ro

Incerc dintotdeauna sa inteleg de ce Dumnezeu ii ia la El mai devreme pe cei pe care-i iubim cel mai mult, pe cei mai buni dintre noi, cei mai deosebiti, cei mai nobili la suflet, cei mai plini de viata...

Am mai multe variante stupide ce se zbat in capsorul asta al meu:

-ori le face un bine scutindu-i de o suferinta groaznica si luandu-i din viata asta mizerabila;

-ori ii astepta ceva mai groaznic si voia sa nu-i lase sa aiba parte de si mai multa suferinta;

-ori ii iubeste (Dumnezeu le da necazuri doar acelora pe care El ii iubeste);

-ori ii vrea alaturi de El mai repede, fiindca oamenii prea valorosi sunt nevalorizati destul de catre Ceilalti in timpul vietii;

-ori..nu stiu..asa le era scris...

In alta ordine de idei (ca sa fiu in trend si sa folosesc clisee, pe langa faptul ca le spun), m-a enervat dintotdeauna ipocrizia persoanelor care lauda si pretuiesc omul dupa ce a murit. Sincer, nu ti se pare un picut cam tarziu? Nu stiu, zic si eu...dar acel "vai, saracu', ce om era..." post festum egal cu zero...Pastreaza-ti cuvintele, nu-ti raci gura de pomana..Ia mai bine si comenteaza ultimele "stiri" din Cancan.

Iar acea "urare" "Condoleante" nu am putut s-o pronunt niciodata...in nicio situatie..de fapt eu nu mai pot vorbi in momente de acel gen. E cel mai ipocrit si nesimtit cuvant. Cum poate un cuvant..oricare ar fi el, pana la urma, sa exprime celui direct afectat ca-i impartasesti atata durere si esti alaturi de el?

As zice ca trebuie sa fim rai, egoisti, meschini, mercantili ca sa ne lungim anii. As zice ca e paradoxul vietii: cu cat esti mai plin de viata, cu atat mai repede esti nevoit sa-ti inchei conturile cu ea. Dar gresesc de vreme ce nu stim nimic. Vietuim si noi ca niste robotei, nu stim exact de ce existam, care e menirea noastra, incotro sa mergem...

Ma rog (la propriu ar trebui), ce sa mai aberam impotriva lui Dumnezeu, toti murim, importanta diferenta e cand si cum.
Important e sa ne mai trezim (cat mai putem) cand mai auzim cate un "Anca Parghel a trecut in nefiinta" si sa incercam sa lasam ceva in urma noastra, altfel, nu va exista nici macar un "x-ulescu a murit", ci doar niste pamant cu gandaci aruncat peste o cutie.

joi, 4 decembrie 2008

Amalgam, dar ghetele?

Ma tin de mult sa mai scriu ceva aici si uite ca imi dau drumul in sfarsit. Intre timp am avut parte de ambuteiaju' CFR-bilet vot gratis (noroc ca la capitolul asta sunt foarte constiincioasa si mi-am luat de joi dimineata, de cum am facut ochi), de controlori iritati ("dea, numai la noi reduceri, gratuitati, m-am saturat pana peste cap"- domnii aveau de verificat cnp-ul, un lucru dificil, intr-adevar; eu cred ca-i durea mai tare faptu' ca pentru prima data in istorie -probabil- toti studentii aveau bilet- chiar daca unii au stat si 4 ore la coada, e, ce mai conteaza).

Am fost sa votez, n-au iesit cei pe care i-am votat.

Am inceput sa dau banii pe carti, ca in bibliotecile noastre studentesti nu "prea" se gasesc carti noi, de actualitate, din domeniu; cartile sunt numai peste 30 de lei, cred ca le e poleit cotorul cu aur.

Ma streseaza in fiecare zi gandul lucrarii de licenta si incerc pe cat pot sa mai citesc cate o carte.

Tema mea de diploma deja a inceput sa apara si in visele mele: visez blog-uri, da, titluri de carti (asa-s eu, mai stresata, nu ma simt in regula daca nu am un motiv de grija:D).

A propos de Mos Nicolae, cand eram mica eram foarte egoista (bine, nu stiu sigur daca e corect zis "eram":D ). Intr-un an, in Ajunul mai sus-numitului, aveam drept musafiri niste rude cu tot cu al lor copil. Cum venise vremea facutului ghetutelor (vorba vine, la mine erau toate ghetutele si toti pantofii, sandalele, slapii si tot ce reprezinta articol de incaltat), m-am dus pe hol, am bagat (ca sa nu zic "ascuns" ca suna nasol) toate incaltarile celorlalti (mama, tata, si rudele aferente) in dulap si mi-am insirat angelic toata munitia, desigur, lustruita in prealabil:). Finalul n-are rost sa-l mai povestesc, vorba aia, gestul conteaza, iar al meu a fost unul ales : nu a fost, asa cum va ganditi, sa nu imparta mosul darurile mele la toate cizmulitele straine, ci sa nu se supere mosul ca acele persoane nu erau in seara aceea acasa la ele sa-l astepte.

Hei, ma crede careva?