duminică, 30 august 2009

Cum sa mananci la KFC cu mai putini bani


Astazi o sa va vand un pont pe care il aplicam eu uneori din cauze financiare sau din lipsa de timp. Pentru ca de cand l-am vazut pe manerele din metrou m-am indragostit de el, m-am tot gandit cum sa ma bucur de cat mai multe Crispy Sandwiches cat mai des, cu mai putini bani si fara a ma deplasa de fiecare data dupa 2-3 portii. Si intr-o zi binecuvantata mi-a venit ideea salvatoare. Avand in vedere ca acest sandwich, care face parte din categoria produselor economice de la KFC, contine o chifla, o fasie de pui picanta, maioneza, rosii si salata iceberg, mi-am luat eu singura 8 Crispy Strips de la KFC-ul Orhideea, dar nu inainte de a-mi cumpara din hipermarket 8 chifle cu forma celor de la sandwich-ul mult dorit, o salata verde, cateva rosii si un tub de maioneza. M-am dus acasa frumos si mi-am construit primul meu Crispy Sandwich a la Denisa. Nu va pot descrie cat de incantata am fost. Le puteam lua frumos la pachetel la facultate sau pe unde aveam de mers, fara sa ma opresc de fiecare data la vreun KFC, sa stau la rand si, mai ales, fara sa dau 8X4 lei pe 8 sandwich-uri, ci doar 15,5 lei pe cele 8 crispy strips, 4 lei pe o salata care imi ajungea la mai mult de 8 portii, 1 leu pe doua rosii si cam 7 lei pe o maioneza care, de asemenea, ma tinea o gramada de timp, in total 27, 5 lei in loc de 32. Ceea ce inseamna ca poti manca 8 sandwich-uri cu cripsy cu doar 27, 5 lei, suma din care 7 lei dati pe maioneza sunt o investitie pe termen lung.
Sper ca o sa va prinda bine ideea mea in situatiile in care buzunarul vostru va deveni mai aerisit. Pofta buna!

Iti fac pofta de un...Krushers?



Nu stiu altii cum sunt, dar eu abia astept sa ajung la un KFC sa incerc noua inventie marca KFC. Am citit pe numeroase site-uri (capital.ro, prwave.ro, comunicatemedia, foodandbar.ro etc.) si pe blogul KFC Romania despre lansarea produsului Krushers.
Romania este cea de-a sasea tara dintre cele 109 de tari din lume in care a fost introdus pe piata acest produs unic si de succes. Daca va intrebati ce este Krushers, atunci imaginati-va un mix de crema cu fulgi de gheata si de sos din cele patru arome (ciocolata, caramel, capsuni si maltesers) disponibile pe piata romaneasca de pe 5 august, in Sibiu si 6 august, in Bucuresti. De retinut ca produsul se vinde intr-un pahar de 300 ml si costa 6,5 lei. Mie deja imi vine sa ma imbrac si sa ma duc pana la cel mai apropiat KFC, avand in vedere cat de pofticioasa si curioasa sunt.
Pana atunci imi satisfac pofta cu ceva informatii din blogosfera tarilor care se bucura de ceva timp de minunata bautura-desert. O clienta din Filipine mentioneaza ca, in tara ei, Krushers este disponibil in trei variante: caramel, capsuni & banane si prajituri & crema si ca bautura cu iaurt chiar isi merita banii. De asemenea, pe un blog asian de nisa (arta culinara) feedback-ul dupa consumarea unui Krushers este pozitiv si denota entuziasm. Si reactiile bune de pe bloguri cu privire la gustul si savoarea produsului Krushers continua.
Acum va las si sper ca v-am facut si voua pofta de Krushers, ca mie mi-am facut deja!

sâmbătă, 29 august 2009

Povestea tatalui aripioarelor fermecate


A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit, pe un taram al tuturor posibilitatilor, o familie cu doi baieti si o fata. Si erau fericiti toti cinci, pana intr-o zi, cand tatal celor trei copii nu mai vazu lumina zilei. De atunci, mare tristete se abatu asupra familiei Sanders, caci asa se numeau. Mama se vazu nevoita sa lucreze, pentru a le oferi copiilor ramasi orfani de tata un codru de paine si un blid de mancare gatita in fiecare zi, lasandu-i pe cei doi mezini in grija fratelui lor mai mare, Harland. Fiindca celor mici le era foame pana seara cand se intorcea mama lor de la lucru, Harland in varsta de sase ani, pe atunci, incepu sa le gateasca zilnic ceva de mancare, astfel incat, in doar un an, micutul Harland invata sa prepare atatea mancaruri cat ar fi invatat un bucatar adevarat in zece.
Cand Harland implini doisprezece ani, iar mama sa se recasatori, acesta se hotari sa plece in lume. Baiatul se apuca sa lucreze in alte imparatii decat cea careia apartinea familia lui si indeplini cu drag pe unde fu aproape orice indeletnicire care i se oferea, caci era harnic si ascultator ca o fata. Incetul cu incetul si cu munca cinstita, Harland agonisi galbeni pentru a-si deschide un fel de popas, intr-o regiune numita Kentucky. Avand deja patruzeci de ani, Harland reveni la vechea sa pasiune: gatitul. Si le gatea numai bunatati din pui celor care faceau un scurt popas la locuinta sa, servindu-i chiar la masa din casa lui. Dar cu timpul, fiindca veneau tot mai multi oameni, nu neaparat calatori, pentru a se infrupta din bucatele sale, Harland se vazu nevoit sa-si deschida un han in care sa-i bucure pe toti doritorii de mancarurile sale. Vreme de noua ani, barbatul lucra la reteta sa unica, cu unsprezece ierburi si mirodenii secrete si o facu mai buna ca niciodata. Bucatile de pui gatite de Harland erau cele mai bune din tinutul Kentucky si in scurt timp, li se duse vestea in toate regatele de peste cele dousprezece mari. Cine manca din aripioarele de pui "fermecate", caci asa li se zicea, se indragostea pe loc de gustul nemaiintalnit vreodata de cineva. Stirea aceasta ajunse si la urechile Imparatului, care il facu numaidecat pe Harland Sanders "Colonel al Tinutului kentucky". Si astfel ajunse Colonelul Sanders cel mai cunoscut bucatar al tuturor taramurilor si regiunilor, iar aripioarele si bucatile sale de pui cele mai gustoase si gustate de pe intregul pamant si tot astfel trai fericit pana la adanci batraneti datorita pasiunii si muncii sale. Si am incalecat pe o aripioare picanta, si v-am spus o poveste unica si adevarata.

vineri, 28 august 2009

De ce la KFC totul este bine pus la punct


Daca ati fost macar o data intr-un local KFC (si e foarte probabil ca ati fost, avand in vedere ca in Romania aproape 10 milioane de clienti pe an calca pragul unui restaurant KFC), sigur ati remarcat modul deosebit in care sunteti tratati de catre angajatii de la case. Acestia respecta cu sfintenie cultura organizationala a companiei, sintetizata prin principiile "How we work together", in numar de opt. Primul dintre ele este Customer Mania. Suna pompos, dar el nu vrea decat sa transmita ideea ca la KFC ti se da intotdeauna mai mult decat te astepti: zambet, respect, profesionalism, calitate, oferte si promotii mai mult decat inspititoare, servetele umede pentru a-ti dezinfecta mainile inainte sa mananci, ambalaje si pungi gratuite pentru mancarea la pachet etc. KFC promoveaza in randul valorilor sale si Increderea in oameni, adica angajatilor KFC le sunt incurajate ideile originale. De asemenea, lucratorii sunt sarbatoriti cand au realizari, totul in marea echipa KFC stand sub semnul Recunoasterii. Dar pentru a avea realizari, angajatii au bineinteles nevoie de Instruire si Suport in desfasurarea sarcinilor. La acestea se adauga Responsabilitatea cu care este tratat fiecare client din restaurantele KFC.
Toate principiile de pana acum indica caracteristica de baza a culturii organizationale KFC: Perfectiunea, iar la ea nu se poate accede decat printr-o Energie Pozitiva si o Munca in Echipa adevarata.

O zi completa

8:30- ma trezesc;
8:31- ma bag la somn la loc caci inca ma resimt in urma calatoriei cu CFR-ul, cu acceleratul Iasi-Bucuresti, cu eternele scaune de NAVETA puse pe o ruta de 400 de km, adica de DOAR 7 ore de mers cu un tren romanesc.
10:00- ma trezesc de tot avand o treaba pe care nu am mai avut-o vreodata: sa-mi cumpar singura mobila.
Trebuia sa iau 102-ul sa ajung pe str. Giurgiului, de unde trebuia sa mai merg nitel pe jos pana pe straduta Actiunii, unde se afla depozitul ("nu spui care, depozit important"). Dar statia de unde trebuia sa iau 102-ul (nu spui care, statie importanta, insa eu mi-s paranoica) nu avea casa de bilete, iar eu nu aveam abonament RATB facut. Ma duc la statia din sens opus a 102-ului, sa iau "belet", ca aveam multe statii de mers cu el si vazusem pe linia aia chiar cu o seara inainte control. Traversez o ditamai intersectie complicata, mai merg putin pana la statie, ajung, iau "belet" si ma intorc prin aceeasi intersectie, asteptand la fiecare semafor. Ajung in statia cu pricina. Vine un 102 a la sardine. Nu ma bag, mai astept, doar n-am innebunit pe caldura aia sa ma fac piure. In timp ce astept 102-ul, un om de serviciu de la Universitatea Haretista se apuca de udat "gazonul", la rugamintile doamnei de la chiscul de ziare. De fapt, aceasta il rugase sa scoata furtunul din facultate, sa se faca ca uda gazonul, dar de fapt, sa dea la maxim jetul de apa astfel incat sa-i mute ei excrementele efectuate pe timp de noapte fix langa taraba ei. Evident, nenea a inceput sa ude cu ditamai jetul pe multi neatenti din statie, care au inceput sa protesteze in stilul cat mai pitoresc cu putinta.
11: 30- tot intreb in 102-ul mai gol, chiar cu locuri, pe care il luasem, cat Dumnezeu mai merg cu el, ca tot mersesem ceva statii. Intreb pe un om care parea mai normal, nu prea stia. Imi raspunde o tiganca emancipata (adica de aia imbracata cu haine de firma, fake sau nu, cu cercei rotunzi de aur cat capul elefantului, mirosind bine etc.) si foarte amabila, de altfel. Nu-mi venea sa cred ca exista si oameni din aceasta natie atat de amabili si cumsecade. Noroc ca era urmatoarea statie, ca deja se asezase la povesti cu mine despre ce a vrut ea sa-si cumpere din acel depozit.
Ajung in sfarsit la destinatie. Nu mai avea ce voiam eu. Transportul se plateste daca nu cumperi de o anumita suma, plus ca se efectueaza livrarea dupa chiar cateva zile de la achitare. O innebunesc pe aia de la biroul de informatii cu tot felul de intrebari, care, de altfel, se uita foarte uimita la mine, nestiind de unde mai scot atatea intrebari.
Plec suparata. Chiar cand vreau si eu sa iau ceva, nu mai au. Mai fac vreo jumatate de ora pana in statia de unde am plecat. Iau metroul pana la Universitate, sa-mi fac abonamente. Acolo, ce sa vezi. Casa de la Universitate pentru elevi si studenti este inchisa pana la inceputul lunii septembrie. Au mai ramas deschise doar cele de la Unirii. Ies sa-mi fac macar la RATB si iau 61 sa ma duc pana in Cora Lujerului (336 il evit, ca e aglomerat, dar, mai ales, ca in ala mi-a furat mie telefonul in anul I). Ajung in Cora cu chiu, cu vai. Aici niste mobila cam uratica, zgariata, cu defecte, paturi fara somiere, transport gratuit pentru articole voluminoase,dar degeaba, erau prea uratele majoritatea.
Imi iau jucariile si plec si de aici. Intre timp, aflu ca mai exista un depozit ca primul prin zona aia, bine, mult spus zona aia, tocmai la Valea Cascadelor. Iau 41 pana la Plaza. De acolo 8-ul. Si merg, si merg pana ajung. Acolo, ce sa vezi, se vindeau ca painea calda ceea ce voiam eu sa-mi cumpar, erau la promotie. Iau ditamai carutul; abia puteam sa-l urnesc gol, daramite plin. Dupa o ora, termin si eu cu facturile, plata transportului, impinsul carutului prin magazin etc. etc., detalii birocratice.
Plec spre casa. Iar acelasi drum cu 8-ul, cu 41. Vad cum un barbat isi batea sotia in plina strada cu pumnul sub coaste. Am proasta inspiratie sa nu iau metroul si sa ma urc intr-un 61 din nou. Merge ca mintea unui prost. Iau spre Unirii, ca sa nu schimb pe la suprafata, 123-ul. Mare greseala. La Eroilor, nunta cu hummere si lautari. Am uitat de cele doua pitipoance tiganci veritabile din 61, imbracate fix ca pe site-ul cu pricina. Se duceau la cununie. Probabil la nunta de la Elefterie.
Ajung acasa. Ma bag direct sub dus. Cred ca o sa ma doara picioarele o saptamana. Se face ora meciului. Desi pana acum vreo trei ani tineam cu Steaua, acum nu mai tin cu nimeni. Am emotii pentru Dinamo. Nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat. Faza cu penalty-uri imi place cel mai mult intr-un meci de fotbal. Se intampla minunea. Incep artificiile, petardele pe afara, iar eu ma simteam ca de revelion.
Pun capul pe perna, adorm instantaneu, caci am avut parte de o zi completa.

marți, 25 august 2009

Legatura KFC-ului cu paranoia


Se anuntase intr-o seara la masa un var pe care nu-l mai vazusem de mult. Stiind ca varul cu pricina nu este unul prea certat cu mancarea, ba mai mult, i se spunea in copilarie "Matei Rotofei" - asta ca intelegeti mai bine de ce invitat aveam parte, am constatat imediat ca trebuia sa-l servesc cu ceva sanatos si bun. Si fiindca, cum v-am zis, nu sunt cu foarte multa vechime in bucatarie, m-am gandit sa ies rapid din situatia buclucasa cumparand doua meniuri Crispy Strips, la care am adaugat ca "intro" un fel de aperitiv cu ce mai aveam prin frigider.
Veni varul, ne asezaram la masa si incepuram cu aperitivul, cum e normal. Ne-am instalaram noi in farfurii branzeturi, muschiulet si legume, cand, deodata, atentia imi fu total acaparata de un lucru: varul carabanea in farfurie nu numai din aperitiv, ci si din platoul pe care asezasem estetic (macar la asta ma pricep si eu) crispy strips de la KFC. Uimita, il intreb si eu daca el mananca strips cu aperitiv, la care el imi spuse scurt: "Nuuu, dar... daca nu mai raman?!", asta avand in vedere ca eu imi pusesem in farfurie doar primul fel, iar la masa nu eram decat noi doi.

Morala: Crispy Strips de la KFC sunt atat de savuroase incat nasc paranoici!

luni, 24 august 2009

KFC se ofera drept cobai in blogosfera!


KFC asezoneaza in aceasta toamna gustul lasat in urma de o comunicare eficienta si inteligenta! A inceput Olimpiada 2.0! Online-ul romanesc beneficiaza prin acest concurs de o posibilitate de dezvoltare nu prea des intalnita, in timp ce pasionatii de blogging, microblogging si PR isi pot exersa abilitatile de comunicare si persuasiune diseminand in mod creativ si adecvat publicului-tinta informatii despre partenerul olimpiadei - KFC.
Asudatul in timpul postarilor care mai de care mai originale poate fi rasplatit tot cu un tip de sudoare: cea produsa atunci cand mananci cu pofta gratis la KFC datorita voucherelor castigate orice tip de meniu comanda stomacelul tau. Daca v-am facut pofta si aveti destule servetele de-a lungul concursului (ca dupa aceea o sa aveti de la KFC), hraniti-va deocamdata cu mai multe sosuri informationale de aici. Pofta buna!

KFC-ul si salvarea antitalentelor gastronomice



Nu prea stiu sa gatesc, ca sa nu zic deloc eufemistic ca "habar n-am sa gatesc" altceva decat cele doua lucruri pe care le face oricine: cartofi prajiti si ochiuri. Dar lipsa practicii mele intr-ale bucatariei este datorata faptului ca nu resimt aceasta problema ca fiind o problema reala. De obicei, cand imi era foame si nu aveam chef sa fac nici macar "delicatesele" stiute, dadeam repede fuga la KFC; la KFC Beldiman, daca eram intr-o pauza la facultate, adica pe la Universitate sau la KFC Orhideea, daca eram in camera mea cocheta din Grozavesti. Era o placere sa fac o scurta plimbare salivand pana la incaperea cu bunatati aburinde. Cand ma nimeream prin pauzele de pranz dintre cursuri, imi luam mereu 2-3 Crispy Sandwich (yumiii) sau un Twister (yumii din nou), iar cand eram "acasa" ma abonam la un meniu Crispy Strips sau Aripioare Picante. La acestea din urma cred ca niciodata n-am rezistat sa nu schimb portia normala de cartofi prajiti si de suc cu doar 1,5 ron. Ba mai mult, tentatia de a ma bucura mai mult de gustul KFC ma facea sa ader rapid si la Tasty Bonus, prin care, doar cu 3, 99 ron mai devoram 2 crispy strips.
Acum sunt in orasul meu natal, dar abia astept sa ajung miercuri in Bucuresti, desi voi locui in alta zona. Nu voi mai fi aproape nici de KFC-ul din apropierea Cismigiului, pentru ca am terminat facultatea (Comunicare si Relatii Publice din cadrul Facultatii de Litere de la Universitatea din Bucuresti, pentru cei curiosi) si nici de cel din Carrefour Orhideea, pentru ca nu voi mai sta in Grozavesti. Noroc ca cei de KFC au multe sedii in Bucuresti si bine raspandite, astfel incat sa ma reorientez rapid catre locul de unde voi cumpara de acum inainte. Dar pana sa ajung la KFC-ul de la Unirii, ma duc prin bucatarie. Am vorbit de crispy strips de am provocat o ploaie torentiala in gura mea, asa ca ma duc sa vad ce pregateste mama de mancare. Stiu, frustrant, vorbesc de KFC si imi si/sau va fac pofta, dar recurg tot la mancarea gatita. Ce sa fac pana vin in Bucuresti, daca nu stau intr-o metropola KFC-iana?

miercuri, 12 august 2009

Eu - cateodata si intotdeauna

Cateodata e placut sa stai in nestire, uitat pe pat cu telecomanda in mana. Cateodata mi se pare relaxant. Internetul a inceput sa ma oboseasca si sa ma plictiseasca uneori. Lipsa televizorului din anii de facultate probabil isi spune oful.
Cateodata gandesc prea mult. Cateodata gandesc total opus majoritatii.
Cateodata exagerez cu unele lucruri tocmai pentru ca le gandesc prea mult si le vad si le vreau in viata mea intr-o stare pura, inexistenta.
Cateodata ma apuc de scris aici fara a avea vreun subiect, gand in minte.
Cateodata imi si iese un text coerent si unitar.
Cateodata cred ca sunt prea perfectionista. Cateodata mint voit. Asa am mintit acum. Nu sunt perfectionista doar cateodata, ci intotdeauna. Iar asta pot sa zic ca e unul dintre cele mai mari defecte ale mele.
Cateodata sunt prea incisiva cu ceilalti. E felul meu de a protesta in ceea ce priveste ipocrizia multor oameni din jur.
Cateodata imi dau seama ca nu ma pliez prea bine pe lumea aceasta. Nu-mi place sa ma dau in bazdaganiile alea din parcurile de distractie, nu-mi place sa intru in mare, nu-mi place sa ma expun unor asa-zise plinuri de adrenalina. Pentru mine nu reprezinta decat stres si neplacere astfel de activitati.
Cateodata cred ca am imbatranit. Cateodata cred ca sunt plictisitoare, ca acum. Cateodata sau nu, dar macar intotdeauna eu.

marți, 4 august 2009

Odata - Azi - Maine

Sunetul gazelor libertine patrunde suav in incaperea luminata de un monitor in locul bietului felinar. Jurnalul micut, bine inchis si ascuns de odinioara e inlocuit de o foaie alba, colorata, care nu exista. Degetele alearga ca intr-un joc bine stiut, in timp ce stiloul zace intr-un suport vechi si e uscat de tot de cand nu i-am pus cerneala. Radierele au iesit la pensie, backspace-ul, ceva mai tanar decat ele, le-a luat locul de munca fara sa le ofere nicio sansa la supravietuire. Telefonul fix suna foarte rar spre deloc. Nici macar nu stiu numarul de la el pe de rost, cum il stiam odata pe cel de la singura retea de telefonie care exista. Cartile au fost si ele cam parasite din pricina celor electronice mult mai usor de achizitionat. Colectia de reviste si ziare nu a mai fost intregita de ani de zile. Acum citesc orice publicatie online, cu precadere dupa ora 12 noaptea sau dimineata (tot 12) cand ma trezesc.
Incerc sa-mi imaginez unde s-ar putea ajunge. Nu vom mai gati. Vom descarca mancare de pe net cu ajutorul unor tigai incorporate in unitatea centrala. Nu ne vom mai spala in baie, sub dus sau in cada. Ne vom balaci in vreo piscina 3D de pe net. Nu vom mai calatori ca inainte. Vom merge oriunde dorim gratis, cu ajutorul unui ghid virtual. Nu vom mai avea copii. Vom juca Sims in disperare. Dar de iubit, vom mai iubi? Vor mai exista cine romantice, plimbari prin parc sub lumina lunii de vara, rasarit la mare imbratisati de frig pe nisipul umed?

O noua experienta, noi invataminte

Imi era foarte dor sa scriu pe bloguletul asta citit de foarte putina lume. In tot timpul acesta in care nu mi-am mai expus gandurile aici, am incercat sa-mi gasesc linistea de dupa un an greu. Dupa ce mi-am gasit-o, mi-am dat seama ca e timpul sa-mi caut de lucru. Dupa ce nu mi-am gasit, am decis sa mai astept si sa fac ceva util si placut. Si am fost la o scoala de vara, cum mai fusesem si alte dati. A fost o experienta foarte placuta, desi cand a venit timpul plecarii, nu prea aveam chef sa bat atata drum pentru a invata ceva alaturi de niste necunoscuti, cu toate ca avea sa se intample la mare (eu ador marea). Dar atunci cand nu te astepti la surprize placute ai parte de ele.
Am sa incerc sa desprind cateva lucruri pe care le-am constientizat eu la aceasta scoala de vara si care imi pot folosi mai departe in viata. Am invatat ca:
1. mai exista ceva oameni deosebiti care se pot purta frumos cu tine fara a avea vreun interes meschin;
2. poti intelege teorii seci prin jocuri puerile;
3. oricati ani am avea, vom fi mereu niste copii dornici sa se joace unii cu ceilalti;
4. mai exista oameni educati si politicosi, in ciuda procesului de cocalaricizare si pitipongizare;
5. exista si dascali cu metode moderne de predare;
6. trebuie sa am mai multa incredere in mine;
7. exista oameni pentru care iubirea nu tine cont neaparat de aspectul fizic;
8. oamenii cu initiativa si cu vointa puternica pot face lucruri frumoase;
9. mai exista oameni care chiar cred ca pot schimba ceva in tara asta;
10. se observa diferenta de mentalitate la nivel de regiune si la nivel educational;
11. poti face echipa foarte buna cu niste oameni pe care nu-i cunosti atunci cand exista entuziasm si seriozitate;
12. abilitatea de a convinge oamenii vine dupa experiente numeroase;
13. lipsa de comunicare e cauza principala a multor probleme;
14. nu trebuie sa ma stresez mereu pentru orice lucru;
15. utilul chiar se poate imbina cu placutul;
16. a sti sa folosesti cuvintele potrivite este arta convietuirii.

Am invatat mult mai multe lucruri, dar care nu imi vin acum in minte sau pe care vreau sa le pastrez doar pentru mine, din motive egoiste si paranoice. Daca imi amintesc ceva din prima categorie, promit sa le adaug.